Nelu Tătaru, despre situația de la ATI: ”Paturile se eliberează prin vindecare sau prin deces”
Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a făcut declarații la Digi24 în cursul serii de luni făcând referire la locurile disponibile de pe secțiile de Terapie Intensivă.
În prezent, pentru pacienți sunt pregătite 1200 de locuri la Terapie Intensivă, în prezent fiind ocupate puțin peste 800 de locuri. Ministrul Sănătății Nelu Tătaru speră ca până la sfârșitul lunii să existe alte 200 de paturi. Locurile respective se eliberează ”doar prin vindecare sau prin deces”, arată hotnews.ro.
„În momentul în care impunem acele restricţii, noi trebuie să ne aşteptăm că e o frânare, că vom avea o creştere foarte mică de la o zi la alta, dar acea frânare o vedem în 14 – 28 de zile, în condiţiile în care se respectă aceste precauţii. Rămâne ca, după aia să ne aşezăm într-un platou, să putem scădea. Nerespectând aceste reguli, vom întinde foarte mult şi vom avea numărul de transmiteri crescute, cu focare multe şi cu numărul de cazuri noi crescut”, a spus Nelu Tătaru.
Nelu Tătaru: ”În acest moment suntem spre 1.200 de paturi complet utilate”
„Cred că ar trebui cu toţii să fim mai responsabili, atât noi ca şi sector, dar şi populaţia civilă care ar trebui să înţeleagă că această pandemie se tranşează în pre-spital, nu în spital. Noi primim tot ce se adresează, avem această Ordonanţă de Urgenţă în care asimptomaticii sunt trataţi la domiciliu, sub supravegherea medicilor de familie, pentru a putea descongestiona spitalele pentru cei cu simptomatologie medie spre severă, dar rămân de bază terapiile intensive”, a mai afirmat Tătaru.
În prezent s-a ajuns la aproape 1200 de paturi complet utilate pentru pacienți, la ATI. Se dorește pregătirea a încă 200 de paturi pentru pacienții infectați cu noul coronavirus.
„Noi am plecat la început cu spitalele suport Covid, cele 226 de spitale, cu Terapie Intensivă în care aveam 740 de paturi complet utilate. În acest moment suntem spre 1.200 de paturi complet utilate (…) Sperăm ca până la sfârşitul lunii să avem încă 200 de paturi, să putem merge strict pe suport Covid”, a continuat oficialul.
Nelu Tătaru: ”Paturile se eliberează prin vindecare sau prin deces”
„Depinde de numărul de cazuri de la o zi la alta şi de numărul de cazuri grave de la o zi la alta. Avem acel procent de, să spunem 3-5%, care merg în terapie intensivă. Noi trebuie să ştim că aceste paturi de Terapie Intensivă care se completează cu tot ce însemană patologie severă, critică, se eliberează prin vindecare sau prin deces. Cred că aceste lucruri pe care noi le socotim, medical vorbind, ar trebui să le înţeleagă şi cei din pre-spital, care ar trebui să respecte nişte reguli. Ei, de acolo, sunt cazurile grave şi dificile cu care corpul medical se luptă în acest moment”, a mai spus Nelu Tătaru.